Reconectare


Scurt Istoric

Initiatorul si mentorul acestui nou tip de terapie este Doctorul Eric Pearl care şi-a luat licenţa de Doctor în Chiropractică de la Colegiul de Chiropractică din Los Angeles in anii ‘80 si care timp de 12 ani a condus unul dintre cele mai mari centre de chiropractică din zona.
În august 1993 a descoperit că fusese binecuvântat cu un “dar” neobişnuit devenind dintr-o data un vehicul de vindecare de un alt fel: un canal prin care curge energia vindecătoare.
Pacientii au început să îi relateze că simt că îi atinge cu mâinile – deşi Eric nu îi atinsese fizic. Curând, pacienţii au început să relateze primirea unor vindecări miraculoase, de boli cum ar fi cancerul, afecţiuni conexe în SIDA, epilepsie, sindromul oboselii cronice, scleroză multiplă, artrită reumatoidă şi osteoartrită, malformaţii congenitale, pareză spastică şi alte afecţiuni grave. Toate acestea se întâmplau atunci când Eric îşi ţinea mâinile, pur şi simplu, în apropierea pacienţilor – şi continuă să se întâmple la fel şi în prezent.

Vindecările pacienţilor săi au fost documentate în şase cărţi până acum, inclusiv în bestseller-ul internaţional al lui Eric, Reconectarea: Vindecă-i pe alţii, vindecă-te pe tine, tradusă acum în peste 30 de limbi!


Ce este Vindecarea Reconectivă?

Este o formă de vindecare ce ne reconectează la totalitatea universului, prin reconectarea la deplinătatea fiinţei noastre şi a ceea ce suntem. Legatura este restabilita printr-o bandă de frecvenţe inaccesibila pana de curand pe planeta care contine energie, lumina si informatie. Realitatea existenţei acestei frecvente a fost demonstrata în practică şi în laboratoarele de cercetare prin diverse experimente.

Dr. Pearl susţine că vindecarea reconectivă este concretizarea în plan spiritual a realităţilor fizice demonstrate de mecanica cuantică în mecanică / fizică.

Vindecarea înseamnă o revenire la echilibru. Orice problemă de sănătate este o combinaţie de fizic, mental, spiritual, emoţional (şi probabil încă vreo câteva clasificări, pentru care nu avem termeni). Vindecarea Reconectivă nu “tratează” ceva anume, ci ne permite sa accesam un nivel de “lumina” care readuce corpul la o stare naturala de echilibru. 


Ce este Reconectarea personala ?

Reconectarea personala consta in reconectarea liniilor axiatonale la univers.  Conform glosarului din Cheile lui Enoch, liniile axiatonale sunt linii vibratorii care unesc nivelele activitatii electrochimice umane – meridianele de acupunctura din sistemul corpului uman – cu circuitele astro-biologice care se extind in sistemul nostru solar si sunt conectate la sisteme stelare rezonante.

Iniţial, meridianele corpului nostru (numite uneori şi meridiane de acupunctură) erau conectate la liniile meridiane care înconjoară planeta şi se intersectează în anumite locuri de putere recunoscute, cum ar fi Machu Picchu şi Sedona. Aceste linii se continuau în afară şi ne conectau la o grilă mult mai mare, asigurând legătura noastră cu întreg universul.
Fiecare din corpurile noastre conţine propriul său set de linii şi puncte energetice. Deşi acum ele sunt doar rămăşiţe a ceea ce erau odată, aceste linii şi puncte continuă să ne servească drept interfaţă cu universul: un canal care facilitează comunicarea noastră de energie, lumină şi informaţie între mare şi mic, între macrocosmos şi microcosmos, între univers şi omenire. La un moment dat, am devenit deconectati de la aceste linii şi am pierdut deplinătatea conexiunii noastre inerente cu universul, distanţându-ne astfel de rata evoluţiei noastre, care înainte era mai rapidă şi mai vastă.

Reconectarea introduce “noi” linii axiatonale, care ne reconectează la un nivel mai puternic şi mai evoluat decât oricând înainte. Aceste linii fac parte dintr-o reţea atemporală de inteligenţă, un sistem de dimensiuni paralele care atrage energiile de baza pentru functiile de regenerare ale corpului omenesc.

Reconectarea ne permite să interacţionăm cu aceste noi niveluri de energie, lumină şi informaţie.


Vindecarea

Doctorul Eric Pearl vorbind despre modul in care ne poate veni vindecarea:
"Daca esti norocos, vindecarea iti va veni in forma pe care o astepti. Daca esti cu adevarat norocos, vindecarea va veni intr-o forma pe care nici nu ai visat-o, una pe care Universul a gandit-o in mod special pentru tine."

''Ceea ce ne trebuie nu coincide, intotdeauna, cu ceea ce asteptam sau cu ceea ce credem ca vrem. Nu boala se vindeca, ci persoana!',


Cum se desfasoara

Vindecarea reconectiva este o forma de vindecare cu ajutorul palmelor,fara atingerea pacientului. Pentru o anumita problema se pot face maxim 3 sedinte de Vindecare reconectiva. O sedinta dureaza 40-60 minute. Dacă nu primeşti nimic până la a treia şedinţă, poate că Vindecarea Reconectivă nu este modul potrivit pentru ca tu să primeşti ceea ce cauţi, în acest moment al vieţii tale.

Reconectarea persoanal se face in 2 sedinte, de obicei in zile consecutive sau la o distanta maxima de 7 zile.

Pentru a primi vindecarea, intindeti-va, inchideti ochii si relaxati-va intr-o stare de curiozitate pura, ca un copil, fara asteptari, fara sa incercati sa controlati, fara sa amplificati ceea ce se intampla.

Alte informatii despre metoda:

 www.thereconnection.com,
http://www.thereconnection.com/ro
cartea „Reconectarea” de dr. Eric Pearl

 
Servicii oferite

Practician de:
Vindecare Reconectiva  /  Level I/II Reconnective Healing
Reconectare personala  /  Level III: The Reconnection

Date de contact: bendisblog@gmail.com

 

Category: